marți, 3 martie 2015

Salonul Fotografului Român Ed. II - 2015


După cum se vede și din acest afiș, vă invit la vernisajul celei de a doua ediții a Salonului Fotografului Român vineri 6 martie, ora 18.00, la sala de expoziții Constantin Brâncuși din cadrul Palatului Parlamentului.
O primă apreciere este la adresa școlilor participante. În primul rând le felicit pentru acceptarea înscrierii la acest eveniment și pentru efortul depus de a promova acest eveniment în rândul cursanților, de a se implica în gestionarea fișierelor primite de la cursanți și de jurizarea respectivă. Datorită complexității evenimentului și a scopului acestuia inedit și unic în țară (cine a mai organizat un astfel de eveniment care să reunească și să promoveze școlile de fotografie?) dar și a unei superficialități de care ar fi bine să de debarasăm, regulamentul a fost citit mai pe sărite, pe diagonala ascendentă sau descendentă, pe verticală și apoi pe orizontală, astfel încât au existat în numeroase situații mari lacune de înțelegere a etapelor și a procedurilor care trebuiau abordate, astfel încât am depus un efort imens de corectare a informațiilor înțelese în mod greșit de către unele școli, chiar și de către fotografii participanți. Astfel, unele școli au înțeles că trebuie să jurizeze doar imaginile care vor ajunge în expoziția printată nu și cea din albumul web, unii fotografi participanți au trimis borderouri separate pentru imaginea de la expoziția printată și cea din albumul web, nu au denumit corespunzător fișierele, încurcând numele cu prenumele, etc.
Una peste alta însă, exceptând efortul suplimentar pe care l-am făcut pentru a reface pas cu pas denumirile corecte ale fișierelor, conform borderourilor, de a detalia și explica din nou anumite interpretări greșite ale regulamentului, sunt foarte mulțumit de rezultatele obținute și le consider extrem de reprezentative pentru școlile participante și în general, pentru școlile de fotografie din România, conform definiției extinse date în regulament.
Reiau lista școlilor participante, așa cum mi-a fost trimisă de către reprezentanții lor, evident acolo unde am primit, dar și către o listă a fotografilor selectați să-i reprezinte, pentru expoziția printată dar și pentru albumul web.Menționez că unele școli au achiziționat un număr suplimentar de tablouri față de cele primite în mod gratuit, considerând că un număr mai mare de imagini din expoziția printată îi va reprezenta mai bine, ceea ce era firesc, dar și din faptul că aveau multe imagini foarte reușite care meritau a fi expuse. Mai mult, unele școli pun la bătaie premii concretizate în cursuri gratuite (unele sub formă de vouchere transmisibile) sau reduceri la prețul cursurilor.
Ordinea școlilor este alfabetică, conform denumirii primite de la reprezentanții acestora.
Asociația Bucureștiul meu drag (memoria vizuală a orașului)
Avantaj Consulting – București
Avatar Studio Photography – Constanța
DALLESGO FOTOGRAFIE – București
Escamonde – Ploiești
Foto Profesional – Constanța
FOTOTUR în Maramureș cu Mihai Grigorescu

George Manolache Fotografescu – Tulcea, cursant Andrei Nichita cu două lucrări:
a) selecția print: Chip de copil           
b) selecția web: Lacul Sfânta Ana

GMB Computers – Constanța
HighSchoolPhoto Constanța
PhotoTOUR – Mihai Moiceanu
S.P.A. Bv. Artă Fotografică
Școala de Fotografie a Casei Studenților – Timișoara
Școala de fotografie ArtImage – Cluj-Napoca
Școala de Fotografie Cristian Tzecu
Școala de Fotografie Freelancer – București
Școala de fotografie Image Art – Sibiu
Școala de Poetică Fotografică – Francisc Mraz
Școala de tehnică și artă fotografică New Age Photography
Școala Populară de Arte Mureș – Secția Foto-Imagine
Școala9 – Baia Mare
Universitatea de Artă și Design – Cluj
Workshop de fotografie In Focus – Craiova
Workshopuri cu Sorin Onișor

Fotografi independenți


Organizator: AME Design
Director
Marcel EREMIA
Tel: 0722 403 777

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu